Se ştie că teatrul grec s-a născut din imnurile - cântate în cor  în cinstea lui Dionisos, venerat de ţărani că divinitate ocrotitoare a viilor, livezilor şi ogoarelor roditoare. La sărbătorile lui Dionisos, după ritualurile ceremoniale menite să obţină din partea zeului recolte bogate, urmau petreceri cu cântece şi dansuri. Cântăreţii, purtând măşti de ţap (care în limba greacă se numeşte „tragos”, de unde cuvântul „tragedie” – „cântecul ţapilor”, înfăţişau făpturile legendare de sileni şi satiri, prietenii lui Dionisos. Condus de un „corifeu”, corul întina imnuri de laudă, întrerupte de naraţiunea unor episoade din viaţa zeului. Apoi corul s-a împărţit în două semicoruri cântând alternativ, în frunte cu doi corifei care-şi dădeau răspunsuri unul altuia. În momentul când unul din corişti a răspuns corului şi corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca şi când el însuşi ar fi fost Dionisos, în acel moment a apărut de fapt primul actor. Faptul (legat de numele poetului semilegendar Thespis) s-a petrecut când Pisistrat, tiranul Atenei, a organizat aici cele dintâi spectacole teatrale, în anul 534 î.Hr.